Locale Altele
Marti, 30 Aprilie 2024
Marti, 30 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Elevii sătmăreni premiați la concursul de creație „Primăvara Scrisului” din Franța
Colegiul Național „Ioan Slavici” Satu Mare  - Miercuri, 8 Mai 2019

Rêve ta vie et vis tes rêves („Visează-ți viața și trăiește-ți visurile”) este ceea ce putem să le transmitem liceenilor din Satu Mare și celor din Valence, Franța, participanți la a XXV-a ediție a concursului de creație în limba franceză Le Printemps de l’écriture, devenit bilateral în urmă cu 5 ani.

Elevii sătmăreni s-au întors zilele trecute din Valence, unde au fost premiați pentru textele deosebite pe care le-au creat. Delegația elevilor laureați a fost formată din 14 elevi de la Colegiul Național „Ioan Slavici”, Colegiul Național „Doamna Stanca” și Liceul de Artă „Aurel Popp”. Elevii au fost însoțiți de directorul Colegiului Național „Ioan Slavici”, prof. Simona Păcurar, și de profesorii de limbă franceză Ramona Vagner, Adriana Chioreanu și Laura Pereș (cea care a lansat proiectul în urmă cu un sfert de secol).

Concursul demarează în fiecare an școlar chiar din luna octombrie, când se alege tema. Apoi urmează etapa de creație a textelor originale în limba franceză, iar apoi perioada de corectare. La faza de jurizare, lucrările se trimit în Franța, și în luna martie se transmit rezultatele către elevii sătmăreni. Aceștia se organizează fie să-i primească în găzduire pe francezi, cum va fi, de exemplu, anul viitor, pentru festivitatea de premiere, fie formează ei o delegație și merg să-și ridice premiile în Franța, la Valence, așa cum s-a întâmplat anul acesta.

Tema de anul acesta, o provocare pentru elevi

Pornind de la fotografia lui Ludovic Sauvage (2014), elevilor români și celor francezi li s-a propus să imagineze povești, să scrie eseuri, să analizeze critic sau să se exprime în versuri, respectând cerința de a utiliza patru cuvinte ce denumesc elemente simbolice evidente în imagine : plage, soleil, mer, cercle.

Câștigătorii concursului

În ediția 2018-2019 a concursului Le Printemps de l"Ecriture, câștigători au fost desemnați elevi de la mai multe instituții de învățământ din județ: Colegiul Național „Ioan Slavici” – Anamaria Dan, Luca Pereș, Bianca Bălica, Tincu Niculina, Răzvan Știrbu, Christopher Borbei, Kevin Szabo, Maria Georgiana Filip, Iulia Pop (prof. coord. Ramona Vagner și Silvia Ardelean); Colegiul Național „Doamna Stanca” – Aida Clapa, Maria-Daniela Feier (prof. coord. Adina Ciupac); Liceul de Artă „Aurel Popp” – Myriam Marincuș (prof. coord. Corina Dragomir).

Remerciements…

„Aș vrea să adresez mulțumiri instituțiilor implicate direct în organizare, și mai ales pe parte financiară, aici fiind vorba despre Colegiul „Ioan Slavici”, deoarece fără acest ajutor nu am fi reușit să ne descurcăm. Totuși, cel mai prețios ajutor a venit din partea prietenilor noștri francezi, mai exact din partea Comitetului Drôme-Ardèche de Susținere pentru România, din partea Asociației Trait D"Union Valence - Satu Mare, care a luat ființă în anul 2000 și fără de care nu ar mai exista parteneriatul acesta, precum și  din partea Liceului Algoud-Laffemas Valence reprezentat de prof. Olivier Brus și prof. documentariști Anne Fernandez și Nicole Moussier”, a mai declarat prof. Ramona Vagner.

  „Nu mă voi sătura nicicând să-i văd pe toți acești tineri făcând schimb de experiențe și cultură, cu mare bucurie. Această încântare se reînnoiește cu fiecare sejur al dragilor noștri prieteni sătmăreni la Valence”, a concluzionat dl. Robert Roberty, președintele Asociației  Trait D"Union Valence - Satu Mare.

Tags: elevi  premii  concurs  creatie  franta  
981 vizite
Distribuie pe